The old ME

           

               I miss ME. Suna ciudat ,stiu , dar de ceva timp incoace asta e concluzia la care am ajuns:  nu mai sunt eu [ in sensul bun adk partea mea buna ] . Am devenit rece cu toata lumea,recunosc asta , nu tin cont de prieteni , din contra, ii indepartez chiar .

                  Nu stiu ce mi se intampla . Incep sa caut vechea Monica, probabil si ea plange dupa mine ca m-a lasat sa ma schimb asa brusc, iar eu la randul meu umblu dupa ea in speranta ca intr-o zi , foarte apropiata, ne vom intalni pentru a reface raul facut celor din jur.

Unde-i fata blanda care nu spunea mereu tot ce are pe suflet de frica sa nu raneasca?Acum sunt o rautacioasa careia nu ii pasa ce si cui zice 😐 .

 Unde e fata care isi impartea timpul cu toata lumea si nu isi neglija prietenii ?Acum m-am indepartat destul de mult de unii la care tin dar nu stiu sa ii apreciez…

O vreau inapoi.. pe vechea eu…

In tren…

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren… eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi…

[Octavian Paler]