E de ajuns…

Zambesti printre privirile triste aruncare asupra ta ..calci peste probleme nepasator,considerand ca si maine e o zi pentru a repara ceva gresit azi..nestiind ca “maine” ..poate sa dispara.
E de ajuns doar sa iti doresti … ca ti s-ar putea intampla.
E de ajuns sa privesti inapoi … pentru a-ti umple sufletul de amintiri placute.
E de ajuns sa speri … ca sa pornesti in cautarea unui lucru.
E de ajuns sa ai curaj … ca sa risti.
E de ajuns sa crezi in tine … ca sa reusesti sa obtii ce vrei.
E de ajuns sa spui un cuvant … ca sa te zboare gandul departe.
E de ajuns sa simti … ca sa inebunesti.
E de ajuns sa-ti gasesti un drog … ca sa  vrei o doza in fiecare zi.
E de ajuns sa scrii … ca sa iti curga dragostea prin vene.
f_kissm_44b1eceE de ajuns sa fii tu … ca sa ai nevoie de EL.
Dar…
E de ajuns sa nu poti sa atingi … ca sa nu ai.
E de ajuns sa nu vezi … ca sa iti fie dor.
E de ajuns sa nu gasesti solutii … ca sa fie totul in van.
E de ajuns sa nu schimbi … doar ca sa fie cum era la inceput.

Epidemie de melancolie

        Avem tendinta de a cadea des in plasa melancoliei odata cu venirea toamnei.Probabil e ceva in atmosfera care ne determina sa ne aducem aminte de intamplari petrecute cu ceva timp in urma, intamplari frumoase, de oameni pe care ne-am bucura sa ii revedem oricand…si oameni care in decursul a cateva luni s-au indepartat pana am devenit straini.                                               picture 088

        E toamna.Sunt frunze moarte langa arborii care le-au adapostit , sunt norii care aluneca pe cer ca niste aripi negre, vedem duhurile rele care par a ne vana. Incercam sa scapam..sa traim doar in prezent sau sa ne gandim doar la viitor,sa mergem inainte..dar ne trag inapoi,nu ne lasa sa uitam.Undeva in zare e luna.Sparge norii si ne lumineaza. Apare ca o moneda care ne-ar imbogati daca am atinge-o, care ne-ar trage ca un magnet sa ne desprinda de trecut,de clipele fugare ale ultimelor amintiri.

text_262

Melancolie..cuvant atat de simplu ,dar care te poate aduce in pragul unei stari atat de reci , incat ajungi sa te simti gol pe dinauntru. Poate fi provocata si de o simpla melodie, sau o fotografie care a marcat un anumit moment important al vietii.

  

       Dar…ce-ar fi fara amintiri ? N-am mai sti a deosebi binele de rau, n-am sti cum sa pretuim clipele care curg incontinuu  [ nu ca acum am sti..dar macar ne bucuram putin mai mult de ocaziile care le avem] , nu am sti cum a fost candva fericirea ,sau o parte din intregul ei .

Nu stii ce iti doresti,decat dupa ce ai si pierzi!

        text_154

 

  Parfumul amintirii ne imbata mereu ..nu putem trece pe langa ele fara a-l inspira putin..

 Dar toamna trece..vor veni sarbatorile..vom face cadouri..melancolia ne va parasi probabil curand ..:)

Sau nu ..

Sa fi fost doar un dar?

E darnica in mod normal,
Natura iese din banal
Te asteapta la orice colt
Sa-ti mai propuna un negot.
 
Vrei sa castigi eforia toamnei?
Desi , in schimb,,ti-ar lua ce nu vrei,
Te urmareste captivata de durere
Dar o lasi in urma , mergand spre placere,
 
Sufla la urechea stanga fericire
Te prinde in jocul numit iubire,
Presupune ca iti da ce ai visat,
Dar ea n-are idee  ce-ti doresti cu adevarat.
 50
Doar o imbratisare ai vrea sa ii dai
Sa ii multumesti ca te-a dus ,partial,in rai
Dar eziti,ea te priveste ciudat
Prin ochii ei umezi,zaresti un oftat.
 
De ce nu e senina,ca la inceput ?
Sunt oare vinovata?Ce sa ii fi facut ?
Plange..si inspira raceala
Vantul ma impinge sa plec,spre alta toamna.
 
Am vrut sa ii ofer apoi
Ceva la schimb, sperand ca o voi
Inveseli putin ,si ea
Va reveni la fericire,unde era.
 
A ramas pe banca udata
De propriile lacrimi insangerata,
Greu de crezut ca nu cerea nimic ,
Pe cadoul daruit.

Tinerii

dsa“Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.”

[Nichita Stanescu]