Eu sunt femeie, si-nseamna ca-s actrita.
Joc mii de roluri si am si mii de fete,
Eu sunt femeie, sunt cea mai rea fiinta
Aleg drumurile scurte si istete.
Eu sunt femeie, si mint fara sa vreau
Si fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipa sufletul sa-ti iau
Eu sunt femeie, iubesc si pot urî…
Eu sunt femeie, si sunt ca si pustiul
Pot sa sufoc, si pot sa-ti ard privirea,
Si pot sa fiu si apa, atunci când îti e sete
Dar sa nu ma bei, de vrei sa simti iubirea.
Eu sunt femeie, mai pot si ajuta
Pot sa gasesc raspuns, când cineva ma-ntreaba,
Fiind femeie multe as putea…
Dar sunt femeie, si pot sa fiu si slaba…
Eu sunt femeie, si multe ori bârfesc,
Si câteodata ma prefac ca-s trista,
Cu aceleasi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori si egoista.
Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care barbatii nu o pretuiesc
De-s dura sau sunt rea, toate-s din iubire
Si din iubire pot sa si urasc.
Puternica sunt azi, mâine razbunatoare
Asa ca fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Si chiar de slaba sunt si plâng fara-ncetare
Eu sunt si voi ramâne tot femeie…
[Anna Popovici]
Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie2010, București) a fost un poet, publicist, textier și om politicromân. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilorfolk și rock.
Sursa : Wikipedia
Ce Simplu Mi-ar Fi, daca Nu Te-as Iubi
Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.
M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.[…]
La adio
Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nici nu o sa mai vina apoi.
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic sa-ti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu, numai nu, la adio tu.
De ce sa iti spun la revedere ?
N-as mai avea nici un motiv
“Adio” drepturile-si cere
Ca te-am pierdut ddefinitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Cand te-am vazut ultima oara Stiai si tu, plangeai si tu Si-ai plecat cu tot cu gara Nici tren nu mai exista, nu. Eu m-am intors inca o data Vroiam sa vin pe urma ta Dar unde-i linia ferata Parca a luat-o cineva.
Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa il schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolit.
Una dintre poeziile scrise de poet care imi fac inima sa tremure..
Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n.31 martie 1933, judetul Prahova — d. 13 decebrie 1983 in Spitalul Fundeni din Bucuresti) a fost un poet, scriitor şi eseist roman , ales post-mortem membru al Academiei Romane.
Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba romana , pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970 . Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeesc şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura in 1980.
[Nu prea am mai avut o stare necesara pentru a scrie un post cat de cat frumos asa ca m-am decis sa pun cateva date despre un poet care imi place foarte mult: Nichita Stanescu, care si-ar fi sarbatorit azi ziua de nastere. sursa: wikipedia ]
Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec
Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori
Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!
În junglă, numai leul moare de bătrâneţe. Celelalte animale mor mâncate de leu.
Nu stii de cand te astept ..e ca si cum leul s-ar indragosti de miel. <<twilight>>
Leoaica tânără, iubirea
Leoaica tanara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.
[…]
Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme…