Geniul Poeziei Romanesti

De-or trece anii…

de Mihai Eminescu                            

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un “nu știu cum” ș-un “nu știu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, “nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i “nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un “nu știu ce” ș-un “nu știu cum”
.

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, si-nseamna ca-s actrita.
Joc mii de roluri si am si mii de fete,
Eu sunt femeie, sunt cea mai rea fiinta
Aleg drumurile scurte si istete.

Eu sunt femeie, si mint fara sa vreau

Si fac orice pentru a cuceri

Pot într-o clipa sufletul sa-ti iau

Eu sunt femeie, iubesc si pot urî…

Eu sunt femeie, si sunt ca si pustiul
Pot sa sufoc, si pot sa-ti ard privirea,
Si pot sa fiu si apa, atunci când îti e sete
Dar sa nu ma bei, de vrei sa simti iubirea.

Eu sunt femeie, mai pot si ajuta

Pot sa gasesc raspuns, când cineva ma-ntreaba,

Fiind femeie multe as putea…

Dar sunt femeie, si pot sa fiu si slaba…

Eu sunt femeie, si multe ori bârfesc,
Si câteodata ma prefac ca-s trista,
Cu aceleasi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori si egoista.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire

Pe care barbatii nu o pretuiesc

De-s dura sau sunt rea, toate-s din iubire

Si din iubire pot sa si urasc.

Puternica sunt azi, mâine razbunatoare
Asa ca fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Si chiar de slaba sunt si plâng fara-ncetare
Eu sunt si voi ramâne tot femeie…
[Anna Popovici]

Romania si-a mai pierdut o stea

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un poet, publicist, textier și om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

Sursa : Wikipedia

Ce Simplu Mi-ar Fi, daca Nu Te-as Iubi

Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,

Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.

M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.[…]

La adio

Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nici nu o sa mai vina apoi.
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic sa-ti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu, numai nu, la adio tu.

De ce sa iti spun la revedere ?
N-as mai avea nici un motiv
“Adio” drepturile-si cere
Ca te-am pierdut ddefinitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Si-ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu.
Eu m-am intors inca o data
Vroiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata
Parca a luat-o cineva.

Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa il schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolit.

Una dintre poeziile scrise de poet care imi fac inima sa tremure..

 

 

Iubeste-ma-n octombrie…


Iubeste-ma-n octombrie, straino,
-Ca în noiembrie deja-i târziu –
Fii pentru mine primavara iernii
Si eu o umbra, poate, c-o sa-ti fiu.

Alinta-ma în toamna desfrânata,
Ce chiuie în aburi dulci de must –
Ca-n lumea asta, de putere beata,
Iubirea sa nu para-un sentiment vetust.

Iubeste-ma cu teama si ardoare
Caci zguri de plumb rasar pe veac…
Fii elixir sperantei care moare –
Ca eu tristetii tale sa-i fiu leac.

Apari duios din ceata ruginie,
Cu parul tau, de toamne ravasit,
Iubirea ta molcoma si târzie
Sa-nvioreze sufletu-mi sfârsit.

… Iubeste-ma-n octombrie, straino,
Ca suntem fericiti sa ne mintim…
Prin pâcla veacului pasind, hai, vino –
Amanti deplini sa învatam sa fim.

[Imi cer scuze ca nu mai stiu cine este autorul poeziei , o aveam salvata in comp .. de mai demult ]

Nichita Stanescu

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n.31 martie 1933, judetul Prahova — d. 13 decebrie 1983 in Spitalul Fundeni din Bucuresti) a fost un poet, scriitor şi eseist roman , ales post-mortem membru al Academiei Romane.

Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba romana , pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970 . Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeesc şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura in 1980.

[Nu prea am mai avut o stare necesara pentru a scrie un post cat de cat frumos asa ca m-am decis sa pun cateva date despre un poet care imi place foarte mult: Nichita Stanescu, care si-ar fi sarbatorit azi ziua de nastere. sursa: wikipedia ]

Primavara [Lucian Blaga]

A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.

[Lucian Blaga]

Definitia unui strigat

Ti-as spune ceva,

despre noi,

despre zapada de-afara,

despre dragostea mea.

Ti-as spune ceva,

orice,

numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.

Ti-as spune ceva,

ce-ai stiut,

sau ce stiu,

dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi

si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.

[Sasha] [superba poezia:x]

Rosteste-ma!

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

  ( Elena Armenescu )

Leoaica

Fiecare om are in inima sa un leu care  dormiteaza.

Daca ai reusit sa scapi de un leu nu incerca sa-l vânezi.

Este mai greu sa scapi de tine decât de un leu.

În junglă, numai leul moare de bătrâneţe. Celelalte animale mor mâncate de leu.

Nu stii de cand te astept ..e ca si cum leul s-ar indragosti de miel. <<twilight>>

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tanara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

[…]

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme…

(Nichita Stanescu)